Accesul mass-media în spital

Accesul Mass-Media în Spital

Accesul reprezentanților mass-media în unitate, în vederea înregistrării, fotografierii sau filmării, se face numai cu aprobarea managerului, purtătorului de cuvânt, respectiv directorului medical (în această ordine), respectând dreptul la intimitate al pacienților.

Accesul reprezentanților mass-media se face numai pe baza legitimației de acreditare în specialitate și a documentului de identitate.

În situația în care managerul spitalului nu este prezent în unitate, accesul reprezentanților mass-media este permis numai cu aprobarea înlocuitorului acestuia și cu înștiințarea purtătorului de cuvânt desemnat.

Accesul reprezentanților mass-media în spital este permis pe baza acreditării acestora și înregistrării lor la punctul de control-acces al spitalului, în registrul de vizitatori. Pentru obținerea acreditării, instituțiile de presă vor face demersuri scrise, specificând numele persoanelor din echipa de presă (reporter, cameraman etc.), datele de identificare și numărul de telefon al acestora (conform formularului de cerere anexat).

Acreditarea de presă se acordă fără discriminare, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrare. Acreditarea poate fi refuzată sau retrasă pentru fapte care împiedică desfășurarea normală a activității spitalului și care nu privesc opiniile exprimate în presă. În cazul în care se constată abateri grave sau repetate de la normele deontologiei profesionale sau a fost încălcată prezenta procedură, instituția mass-media va fi informată pentru desemnarea unui alt reprezentant.

Pe toată durata deplasării în incinta spitalului, reprezentanții mass-media vor fi însoțiți de purtătorul de cuvânt și vor putea discuta doar cu persoana desemnată din compartimentul de spital despre care se solicită informații.

Reprezentanții mass-media pot filma în spital numai în spațiile pentru care managerul și-a exprimat acordul explicit. Intervievarea sau filmarea pacienților se poate face doar în condițiile prevăzute de lege.

Atribuțiile purtătorului de cuvânt:

  • Furnizează informații de interes public reprezentanților mass-media despre activitatea instituției.
  • Informează la timp și asigură accesul presei la activitățile de interes public organizate de unitate.
  • Asigură difuzarea de comunicate, organizarea de conferințe, interviuri etc., periodic sau la nevoie.

Acces în caz de evenimente medicale deosebite:

  • Accesul se face prin intrarea stabilită în Planul Alb.
  • După stabilizarea pacienților, informațiile vor fi comunicate de coordonatorul celulei de criză, cu acordul managerului.
  • Toate informațiile vor respecta Legea 46/2003 privind drepturile pacientului și codul deontologic.
  • Declarațiile se oferă simultan tuturor reprezentanților mass-media.

Acces neîngrădit pentru presă:

  • Însoțirea unei delegații oficiale, cu acordul acesteia (ex: Secretar de stat, miniștri).
  • Însoțirea de către manager sau alți directori din cadrul spitalului.

Pașii de urmat pentru accesul mass-media:

  • Identificarea la poarta instituției de către personalul de pază.
  • Preluarea și însoțirea de către purtătorul de cuvânt.
  • Întâlnirea în sala de ședințe pentru întrebări și interviuri.
  • Dacă se obține consimțământul pacientului, interviul poate avea loc în salon sau în sala de ședințe.

Purtător de cuvânt: jr. Budea Augustin

Telefoane: 0257/329966 ; 0257/329988

Fax: 0257/329966

Email: pshiatrie@spitalmocrea.ro

Spitalul de Psihiatrie Mocrea

O echipă dedicată sănătății mintale, cu grijă, profesionalism și respect pentru fiecare pacient. Aici, tratăm cu inima deschisă.

Email

psihiatrie@spitalmocrea.ro
medical@spitalmocrea.ro

Telefon

+40 (257) 329 966
+40 (257) 329 988

Social media

Cookies user preferences
We use cookies to ensure you to get the best experience on our website. If you decline the use of cookies, this website may not function as expected.
Accept all
Decline all
Statistici
Aceste cookie-uri colectează date anonime despre modul în care utilizatorii navighează pe site, pentru a ne ajuta să îmbunătățim conținutul și structura.
Necesare
Aceste cookie-uri sunt esențiale pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.
Platformă: spitalmocrea.ro
Furnizor intern – gestionează funcționalitățile de bază ale site-ului, inclusiv salvarea preferințelor de consimțământ.
Accept
Decline
Google Analytics
Descriere: Serviciu de analiză trafic oferit de Google.
Accept
Decline
Save